"Devenise o ruină.În ultimii trei ani, rând pe rând, fiecare pacient părăsea clădirea ce trebuia să-l pună pe picioare tocmai pentru a-și salva viața.Până și medicii începură să împacheteze aparatele, recunoscând că nu mai aveau de ce sta acolo.
Renumitul spital Marry dispăruse rapid atât de pe hartă, cât și din topul celor mai bune instituții medicale.Legendele se adevereau.Era o clădire veche, din timpul Primului Război Mondial.Mulți oameni muriseră acolo în condiții suspecte, fără vreun diagnostic anume.
Săptămâna trecută avusese loc primul incident mai mult sau mai puțin " normal" în incinta spitalului, de când acesta fusese părăsit.Trei copii, dornici de adrenalină, dați dispăruți de două zile, găsiți morți datorită unor cauze mai puțin naturale : unul fusese otrăvit cu 100 mg de ricină în perfuzie, o substanță ce se găsește în semințele plantei de ricin, fiind de 12000 mii de ori mai otrăvitoare decât un gram de venin de șarpe cu clopoței, pe când ceilalți doi erau legați de scaunele cu rotile în care se aflau, având seringi înfipte pe mai mult de 90% din suprafața corpului, fiecare seringă fiind plină de sângele lor.
De asemenea, salonul în care se aflau nu era nici acesta o coincidență: în urma cercetărilor s-a constatat că în acea încăpere, în perioada interbelică, fusese internată Felicia Parks, o criminală în serie ce scăpase de închisoarea pe viață din cauza semnelor de nebunie pe care le dădea.Avea vedenii, acestea reprezentând principala cauză pentru care își omorâse întreaga familie și cei trei copii, considerându-i niște "monștrii ce vor să o tortureze".
Cel mai înfticoșător era faptul că aceasta, în a doua zi de internare, își pusese capăt zilelor folosind aceleași manevre prin care respectivii copii au fost uciși.
Cadavrele au fost ridicate și duse la autopsie, timp în care spitalul a fost izolat de orice vizitator nepoftit.Poveștile cu fantome circulă și acum."
-Mai vedem noi asta!Gata să intrăm?, se adresă entuziasmat un băiat de vreo 14 ani către ceilalți doi, după ce citi pe îndelete ziarul.
-Eu cred că ar trebui să respectăm regulile..., spune cel mai mic dintre ei.
-Iar eu cred că ți-e frică!Haide!, îi strigă aceștia.
Cei trei săriră gardul pe care scria clar "Trecerea oprită" și intrară cu veselie în spital.Miezul nopții fu tulburat de țipete ascuțite, iar ziua își făcură apariția trei sicrie micuțe la porțile ruginite ale spitalului Marry.

Super bun. Dar, ma baga la idei ! Prea multa stiinta de medicina de genul asta care poate dauna grav sanatatii...-ghilimele....
RăspundețiȘtergere