Era ora 9 seara.14 copii ajunseseră în sfârșit la destinație împreună cu cei doi profesori însoțitori.Nu era o excursie obișnuită.Aveau să doarmă într-un ... castel.
Propietarul acceptase fără nicio altă rugăminte să le închirieze giganticul monument pentru o noapte.Aveau să trăiască o aventură pe cinste.
După o ușă înaltă din lemn masiv, copiii și profesorii fură întâmpinați de o sală de oaspeți cum nimeni nu mai văzuse, cu o podea lucioasă ca porțelanul, cu bibelouri și stâlpi din marmură aleasă, cu ferestre pictate în mozaic, iar candelabrul imens din mijlocul sălii format din sute, poate chiar mii de cristale, reprezenta cu siguranță principala atracție.
La îndemnul celor doi însoțitori, copiii își scoaseră fiecare sacul de dormit din rucsac, așezându-se la locul lor, pe podeaua de un alb imaculat.Se pregătiseră de foarte mult timp pentru această escapadă și erau foarte entuziasmați.
Ora 11 sosi cu repeziciune și toată lumea dormea tun.Afară furtuna părea că își face apariția, lăsând tunetele să pornească muzica pe care fulgere vor dansa fără încetare în negura nopții.Crăcile copacilor din apropiere băteau în geam amenințător, sperând că vor fi invitate înăuntru.
Liniște.O liniște ce nu a rezistat la nesfârșit.Toată lumea fu trezită de o ușă ce se trânti la etajul superior.Unul dintre profesori îi liniști pe copii, spunându-le că o cauză a acestor evenimente o reprezintă faptul că acest castel este foarte vechi.Încercând să adoarmă din nou, o altă ușă se trânti.Celălalt însoțitor luă atunci o lanternă, hotărât să afle ce se întâmplă.
Urcă ușor scările, lăsând în urma lui un scârțâit care îți făcea plămânii să vibreze.Ajunse pe un hol îngust, cu mai multe uși, toate fiind închise.Îndreptă lumina lanternei către ușa din capătul holului, observând o umbră ce dispăru la fel de repede.Crezând că poate unui copil îi ardea de șotii, se îndreptă într-acolo și intră într-o cameră întunecată, plină de cutii și cutiuțe.
Singurul geam din cameră era deschis până la perete, vântul puternic al furtunii făcându-l să se trântească de nenumărate ori.Cu un zâmbet pe față, profesorul strigă către ceilalți, asigurându-i că nu există niciun pericol și închise ușor geamul.În acel moment, un fior i se trezi pe ceafă, aerul din cameră răcindu-se până la limita de 0 grade.
Profesorul se zbârli instantaneu și uitându-se împrejur, se îndreptă cu pași repezi spre ieșire.Ușa i se închise în față, toate celelalte de pe acel hol deschizându-se.
Miezul nopții se aventură și el peste somul copiilor.În schimb, însoțitorul care îi veghea deveni îngrijorat în legătură cu camaradul său.Fără să mai stea pe gânduri, își luă și el lanterna și urcă să vadă dacă totul era în regulă.
Ora 12 și un minut...un țipăt se auzi de la etaj.Apoi...nimic.Copiii dormeau duși...și așa a și rămas.
Trecuseră 48 de ore de când trebuiau să se întoarcă așa că poliția, împreună cu părinții ce nu mai aveau răbdare, porniră fără ezitare către castel.
La ușa principală, o mamă și un tată căzură în genunchi ca secerați.Copilul lor atârna fără suflare de partea superioară a tocului, având în frunte, inscripționată cu ceva ascuțit,cifra "1".
Micuțul fu coborât și înmânat părinților îndurerați, dar ce aveau să găsească înăuntru, era și mai înfiorător.Atârnați de candelabru, ceilalți 13 copii, tot fără suflare , aveau de asemenea numere pe frunte, de la 2 până la 14.La etaj, îi găsiră pe cei doi profesori însoțitori, spânzurați unul lângă altul în camera de la capătul holului, geamul fiind în continuare deschis.
În afara castelului, deasupra ușii, scria cu litere mari, rusești :"Vor intra 16, nu va mai ieși niciunul".
Timpul trecu, la fel și cele 16 înmormântări.Castelul fu închis definitiv și baricadat cu tot ce avea polția în dotare.Propietarul fu căutat peste tot pentru a da explicații, dar parcă intrase în pământ.
Cazul trebuia rezolvat cât mai repede posibil pentru a elucida situația.După mai multe cercetări, criminaliștii, procurorii și detectivii au constatat că mai avuseseră loc și alte excursii la acest castel, cu 5, 10, 15, ba chiar 30 de persoane, dar nimic de acest gen nu avusese loc.Atunci își amintiră de inscripția de deasupra ușii principale : " 16...nu 15, nu 17, nu 20''.
De ce se întâmpla asta?Nimeni nu reuși să afle, nici măcar după jumătate de secol.
Propietarul acceptase fără nicio altă rugăminte să le închirieze giganticul monument pentru o noapte.Aveau să trăiască o aventură pe cinste.
După o ușă înaltă din lemn masiv, copiii și profesorii fură întâmpinați de o sală de oaspeți cum nimeni nu mai văzuse, cu o podea lucioasă ca porțelanul, cu bibelouri și stâlpi din marmură aleasă, cu ferestre pictate în mozaic, iar candelabrul imens din mijlocul sălii format din sute, poate chiar mii de cristale, reprezenta cu siguranță principala atracție.
La îndemnul celor doi însoțitori, copiii își scoaseră fiecare sacul de dormit din rucsac, așezându-se la locul lor, pe podeaua de un alb imaculat.Se pregătiseră de foarte mult timp pentru această escapadă și erau foarte entuziasmați.
Ora 11 sosi cu repeziciune și toată lumea dormea tun.Afară furtuna părea că își face apariția, lăsând tunetele să pornească muzica pe care fulgere vor dansa fără încetare în negura nopții.Crăcile copacilor din apropiere băteau în geam amenințător, sperând că vor fi invitate înăuntru.
Liniște.O liniște ce nu a rezistat la nesfârșit.Toată lumea fu trezită de o ușă ce se trânti la etajul superior.Unul dintre profesori îi liniști pe copii, spunându-le că o cauză a acestor evenimente o reprezintă faptul că acest castel este foarte vechi.Încercând să adoarmă din nou, o altă ușă se trânti.Celălalt însoțitor luă atunci o lanternă, hotărât să afle ce se întâmplă.
Urcă ușor scările, lăsând în urma lui un scârțâit care îți făcea plămânii să vibreze.Ajunse pe un hol îngust, cu mai multe uși, toate fiind închise.Îndreptă lumina lanternei către ușa din capătul holului, observând o umbră ce dispăru la fel de repede.Crezând că poate unui copil îi ardea de șotii, se îndreptă într-acolo și intră într-o cameră întunecată, plină de cutii și cutiuțe.
Singurul geam din cameră era deschis până la perete, vântul puternic al furtunii făcându-l să se trântească de nenumărate ori.Cu un zâmbet pe față, profesorul strigă către ceilalți, asigurându-i că nu există niciun pericol și închise ușor geamul.În acel moment, un fior i se trezi pe ceafă, aerul din cameră răcindu-se până la limita de 0 grade.
Profesorul se zbârli instantaneu și uitându-se împrejur, se îndreptă cu pași repezi spre ieșire.Ușa i se închise în față, toate celelalte de pe acel hol deschizându-se.
Miezul nopții se aventură și el peste somul copiilor.În schimb, însoțitorul care îi veghea deveni îngrijorat în legătură cu camaradul său.Fără să mai stea pe gânduri, își luă și el lanterna și urcă să vadă dacă totul era în regulă.
Ora 12 și un minut...un țipăt se auzi de la etaj.Apoi...nimic.Copiii dormeau duși...și așa a și rămas.
Trecuseră 48 de ore de când trebuiau să se întoarcă așa că poliția, împreună cu părinții ce nu mai aveau răbdare, porniră fără ezitare către castel.
La ușa principală, o mamă și un tată căzură în genunchi ca secerați.Copilul lor atârna fără suflare de partea superioară a tocului, având în frunte, inscripționată cu ceva ascuțit,cifra "1".
Micuțul fu coborât și înmânat părinților îndurerați, dar ce aveau să găsească înăuntru, era și mai înfiorător.Atârnați de candelabru, ceilalți 13 copii, tot fără suflare , aveau de asemenea numere pe frunte, de la 2 până la 14.La etaj, îi găsiră pe cei doi profesori însoțitori, spânzurați unul lângă altul în camera de la capătul holului, geamul fiind în continuare deschis.
În afara castelului, deasupra ușii, scria cu litere mari, rusești :"Vor intra 16, nu va mai ieși niciunul".
Timpul trecu, la fel și cele 16 înmormântări.Castelul fu închis definitiv și baricadat cu tot ce avea polția în dotare.Propietarul fu căutat peste tot pentru a da explicații, dar parcă intrase în pământ.
Cazul trebuia rezolvat cât mai repede posibil pentru a elucida situația.După mai multe cercetări, criminaliștii, procurorii și detectivii au constatat că mai avuseseră loc și alte excursii la acest castel, cu 5, 10, 15, ba chiar 30 de persoane, dar nimic de acest gen nu avusese loc.Atunci își amintiră de inscripția de deasupra ușii principale : " 16...nu 15, nu 17, nu 20''.
De ce se întâmpla asta?Nimeni nu reuși să afle, nici măcar după jumătate de secol.
Chiar imi place ! Clar, pe inteles, bine inchegat, dovedeste inclinare spre mister si fictiune de groaza.
RăspundețiȘtergereMultumesc!
Ștergere