Drumul

S-a trezit în sfârşit!După săptămâni întregi de stat în comă, a avut loc minunea!Cu privirea înceţoşată, analizează fiecare colţ al camerei.Pereţii de un alb imaculat erau îmbrăcaţi în zeci de afişe şi tablouri cu diferite părţi anatomice şi boli patologice.Geamurile cu jaluzele trase îţi dădeau impresia că eşti la închisoare.Sunetul propriei inimi, produs de micul aparat de lîngă ea, o făcu să realizeze că era la spital.

Se văzu învelită într-un cearşaf la fel de alb ca şi faţa ei, având mâinile înfăşurate în pansament şi bombardate de perfuzii.Încercă să le vadă mai bine, dar fu oprită brusc de o altă mână, urmată de o voce caldă:

-De abia te-ai trezit şi deja vrei să pleci?Trebuie să te odihneşti...familia ta e afară, mă duc să-i chem.

Era doctorul de gardă.După câteva secunde, îşi făcu din nou apariţia cu o femeie şi un bărbat ce arătau ca şi călcaţi de tren.Fiecare veni de o parte şi de alta a patului, cuprinzând ambele mâini bandajate ale pacientei.Bărbatul cu lacrimi în ochi, soţul acesteia, o mângâia uşor pe cap, iar femeia, sora ei, o strângea de mână cu capul plecat.

Un moment i-a fost de ajuns.O mare de amintiri îi veniră în minte.Amintiri urâte, groaznice, care începuseră cu o vacanţă pe care trebuiau să o petreacă împreună...ea şi copiii, căci cu soţul era certată.Se pregătiseră de mult timp pentru asta, mai ales ei...copiii, doi gemeni de 6 ani.

Vremea le surâdea.Vară, cald, frumos, tot ce îţi puteai dori pentru o escapadă reuşită.În maşină domnea muzica şi voia bună, însă, un telefon primit de la soţ schimbă brusc atmosfera.Se certau...se certau şi copiii îşi priveau nevinovaţi mama, ascultând şi vocea tatălui, aflată la capătul firului.Şi dură.Intraseră pe autostradă, una periculoasă pe care mulţi turişti o evitau...

Telefonul i se descărcă rapid, dar nu se lăsă uşor şi se aplecă după încărcător, nemaifiind atentă la drum.Cu mâinile în compartimentul maşinii, pe pilot automat, auzi cum gemenii o strigă înfricoşaţi şi apoi...negru.

-Copiii!Unde sunt copiii?, spuse ea disperată pe patul de spital.

Linişte...niciunul dintre ei nu mai reuşea să continue.Nici nu mai era nevoie, căci femeia simţi cum toată inima îi lua foc.Nu putea să creadă una ca asta.O cascadă de lacrimi îi apăru pe faţă, pulsul crescându-i anormal de mult.Doctorul îi invită familia pe coridor şi o linişti rapid cu un calmant şi un somnifer.

Spre miezul nopţii începu să viseze...era înapoi pe autostradă, în halatul de spital, în picioarele goale, bandajată la mâini.Merse fără încetare până zări poliţia, ambulanţa şi criminaliştii. Se apropie, dar părea că nimeni nu o vede.

Făcu încă doi paşi şi se blocă.Îşi văzu maşina făcută ţăndări sub un tir ce avea de asemenea partea din faţă distrusă.Întorcând capul, zări cum medicii îi resuscitau corpul, iar lângă ei, criminaliştii acopereau două corpuri micuţe.Şoferul tirului le explica poliţiştilor cum a avut loc accidentul, iar femeia, plină de ură, se năpusti asupra bărbatului...fără succes.Totul dispăruse.

Uitându-se împrejur, privirea îi pică asupra gemenilor care o aşteptau la marginea opusă a drumului.Zâmbetul îi amorţi când lângă ei apăru o umbră imensă care îi învălui întru totul.Sărind să îi salveze, se făcură nevăzuţi, iar femeia fu îngrozită de întregul cimitir care se afla lângă şosea şi în care era pregătită o nouă groapă...pentru ea.În viteza alergării, echilibrul îi dispăru şi căzu alături de ceilalţi.  

A doua zi, doctorul constată decesul şi îi anunţă familia.Murise în somn...Ştirea apăru pe toate posturile şi nu după mult timp, din cauza morţii nevinovate a celor doi gemeni, dar şi a altora la fel de cumplite, autostrada a primit numele de "Ruta 66" , 6 simbolizând vârsta la care au murit copiii.