Ursul de pluş

"Sunetul cutiilor răsuna în toată casa...noua casă.Părinții aranjau bucătăria, în timp ce fetița lor de 6 ani era fascinată de vechimea și totuși prospețimea noii locuințe.Scările sub formă de spirală duceau către camerele ce aveau să le fie cămin pentru următorii ani din viață.Scârțâitul dur al parchetului nelaminat dădea un aspect sumbru, dar dornic de a fi descoperit.

Fetița își găsise într-una dintre cutii iepurașul cu care își petrecuse cei 6 ani și pe care îl considera cel mai bun prieten.Îl luă în mâini, îl scutură de praf și urcă fericită scările spre viitoarea ei cameră.Dădu peste un hol imens, plin de tablouri vechi și un covor roșu-sângeriu ce părea că se întinde la nesfârșit.Copila, având iepurele într-o mână, mergea încet, observând cu atenție fiecare detaliu al picturilor.

Luându-și pentru o clipă ochii de la acestea, se opri brusc.În fața ei, la un metru distanță, se afla un mic ursuleț de pluș, cenușiu și făra un ochi.Fata se apropie de el, scăpând iepurașul pe covor.

În bucătărie, mama realiză dispariția copilei, așa că își trimite soțul să o caute cât timp mai aranja ceva.Bărbatul urcă scările, atras de vocea fetiței lui, găsind-o pe jos, cu spatele spre iepure, vorbind cu ursul care părea să-i țină companie.

-Ce faci aici singură, scumpo?Mai avem niște treabă jos.

-Făceam cunoștință cu noul meu prieten...el e Tomy, zise fetița ridicând ursulețul.

-Unde l-ai găsit?Sper că nu l-ai luat de la copii din fostul cartier!

-Nu, tati.Mă aștepta aici să ne jucăm...

-Bine, o să te joci diseară cu el, acum vino jos și ajut-o puțin pe mami.

Seara...

-Mi-a spus tati că ți-ai făcut un nou prieten...Tomy, parcă?

-Da, mami...a zis că mă aștepta de mult timp...de când a plecat vechea familie de aici...

-Cu siguranță, draga mea...dacă nu a mai avut un partener de joacă...ok, atunci, să dormiți bine.Noapte bună, îngeraș!"

-Eh, se pare că a fost prima și ultima...îmi pare rău de ei, spuse plin de amărăciune inspectorul în timp ce privea cadavrele celor trei în mijlocul sufrageriei.

-Doamnă procuror, John Mayer, criminalist și istoric al orașului...

-Bună seara!, se trezi femeia din melancolia scrisorii pe care o citise.

-S-a stabilit cauza morții lor?, întreabă suspect bărbatul.

-Încă încercăm să aflăm...oricum, au fost uciși...

-Cei care au locuit înainte aici...au plecat din casă imediat ce băiatul lor Timy a murit...

-Stați puțin...Timy?Așa scrie și în această scrisoare pe care o considerăm anonimă...dar aici e vorba despre un ursuleț de pluș...

Criminalistul citește scrisoarea și rămâne blocat.

-Doamnă, ceva necurat e la mijloc...

-De ce? Doar nu credeți că ursul i-a omorât, haha!

-Nu, dar cred că nu avea ce căuta aici...a fost al lui Timy...și eu am fost prezent la înmormântare, iar ursul a fost îngropat odată cu băiatul...

Procuroarea rămase șocată și întoarse capul spre comoda pe care se afla ursul ce părea că le analizează orice mișcare...