Pădurea înfiorătoare

E ora 1:15.O strigă fără încetare.Pădurea duhnește a cadavrele celor ce i-au călcat pragul.Ea aleargă fără suflare.În spatele ei...se află în spatele ei și nu pare să-i dea pace.Toporul lung și tăios strălucește în lumina stranie a lunii pline.Frunzele par să țină cu ucigașul...se împiedică de o cracă abandonată și cade.E rănită, piciorul îi sângerează fără oprire.Se uită în spate...nimeni.Poate i-a pierdut urma.
 
 Încercând să se ridice, aude un sunet straniu ce pare să vină din spatele acelui copac de care stă atârnată o funie rămasă de la ultima sinucidere...astăzi, 29 iunie.Inima îi tremură ca a unui porumbel, dar se pare că sunetul venea de la un bursuc la fel de speriat ca ea.
 
Răsuflând ușurată se lipește de acel copac, gândindu-se la ce putea folosi acea funie pentru a-si salva viața.Concentrată, nu simți cum mâinile reci ale maniacului o cuprinseră de brațe și o duseră spre abisul întunecat...

 Sări ca arsă...Brobonele de transpirație îi apărură pe frunte.Camera în care se afla era la fel de înfricoșătoare ca visul pe care l-a avut.Cabana era departe de oraș...în pădure.

 Realizând că totul a fost un vis, aude cum părinții o strigă din camera alăturată.Problema e că muriseră acum o lună într-un accident.În acel moment, niște bătăi puternice aveau să spargă ușa, iar ceasul arăta 1:14.Fata își îndreptă speriată privirea spre fereastră și zări cum maniacul se uita fix în ochii ei, lovind ușor geamul cu coada toporului....